Clătite Panda by Jamila

Clătite Panda by Jamila

Desert

  • 10

    Bucată (bucăţi)

  • Redus

    Cost

  • Foarte uşor

    Dificultate

  • Timp de preparare

  • Timp de gătit

Ingrediente

  • 260 g făina
  • 2 ouă
  • 450 ml lapte
  • 30 g zahăr
  • 40 ml ulei
  • 8 g praf de copt
  • puţină esenţă de vanilie
  • 1 linguriţă apă de flori de portocal (opţional)
  • puţină sare

Pregătire

Reţeta de clătite Panda îmi place la nebunie. Am primit cu bucurie invitaţia Tefal de a încerca noua lor tigaie Panda, tigaie care are în interior conturul unui urs panda, astfel că ne putem face clătite cu o formă foarte drăguţă, extrem de apreciate atât de cei mici cât şi de cei mari. Eu una m-am bucurat ca un copil de aceste clătite şi mi-a plăcut la nebunie să le coc şi să le decorez.

Şi pentru că am avut şansa să fiu prima persoană care încercat tigaia, săptămâna trecută am participat şi la evenimentul de lansare a promoţiei naţionale Fabrica de Clătite, organizat de Tefal ce a ajuns la a doua ediţie. În cadrul evenimentului am prezentat şi tigaia Tefal Panda, ne-am distrat, am decorat clătite şi nu în ultimul rând am mâncat clătite pe săturate. Nu cred că mai e nevoie să vă spun că tigaia Panda a fost vedetă şi toată lumea s-a îngrămădit s-o testeze şi să-şi facă propriul urs din clătite. Datorită învelişului interior antiaderent nu a fost nevoie să adaug ulei iar indicatorul Thermo-Spot m-a anunţat când tigaia este pregătită să încep “operaţiunea Panda”. În pauza dintre sesiunile de clătite Panda puteţi ţine tigaia la vedere în bucătărie. Datorită elementului decorativ de pe spatele tigăii, aceasta va înveseli orice bucătărie. Şi dacă vă temeţi că după câteva sesiuni, decorul se va deteriora, nu este cazul, acesta a fost realizat cu jet de cerneală în învelişul de email rezistent la temperaturi ridicate şi zgârieturi.

Pentru aceste clătite Panda, compoziţia este una foarte uşor de preparat. Important este ca aluatul să fie puţin mai consistent, deci mai dens decât aluatul clasic de clătite. Dacă aluatul este prea lichid, clătitele nu-şi vor păstra forma şi va fi greu să urmaţi conturul tigăii. Pentru a face aceste clătite panda aveţi nevoie de o sticluţă cu capac-dozator, aşa cum puteţi vedea şi în clip. Dacă nu aveţi o astfel de sticluţă, puteţi folosi la fel de bine şi o sticlă veche de ketchup sau muştar. Pur şi simplu trasaţi mai întâi conturul ursului, îl lăsaţi să se coacă puţin, apoi umplem conturul tot cu aluat. Operaţiunea este uşoară şi cu puţină practică până şi un copil poate face clătite panda.

Partea cea mai bună tocmai acum urmează, şi anume decorarea clătitelor. Puteţi folosi pentru decorat orice fel de fructe proaspete vă plac, cremă de ciocolată, gem sau dulceaţă, miere sau orice alte ingrediente vă fac cu ochiul. Eu am ales mai multe fructe, cremă de ciocolată şi miere, dar depinde doar de voi să vă realizaţi combinaţiile dorite. Neapărat să-i implicaţi pe cei mici în această acţiune, se vor distra pe cinste şi vor mânca clătitele cu şi mai multă poftă.